Aproape 60.000 de bilete la tratament balnear pentru pensionari în 2020

Guvernul a aprobat 59.926 de bilete la tratament balnear pentru pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii în anul 2020, suma alocată în acest scop depăşind 370,3 milioane de lei, a anunţat, marţi, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS). Biletele vor fi acordate prin sistemul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP).

În acest an, Guvernul a alocat 370.314.000 lei cu această destinaţie, prin Legea privind bugetul asigurărilor sociale de stat.

Biletele, care includ tariful pentru 12 zile de tratament balnear, vor fi repartizate pe maximum 19 serii, pentru un sejur de 16 zile.

Potrivit MMPS, pot solicita bilete de tratament pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al acestora va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau cu boli profesionale.

Distribuie informația
Alte știri