Aproape 700.000 de doze de vaccin Pfizer sosesc luni în ţară

Luni, 10 mai, România va primi o nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 697.320 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Totodată, o parte din tranşa aferentă Centrului Regional Timişoara va sosi pe cale terestră”, a transmis, duminică, CNCAV.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

”Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 5.820.029 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 4.735.407 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti”, a mai transmis CNCAV.

Distribuie informația
Alte știri