Aproape 9.400 de conducători auto, testați pentru alcool sau droguri, de polițiștii rutieri bihoreni, în cadrul unei ample acțiuni

Foto: adevarul.ro

În perioada 3 – 8 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică de la Biroul Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier, alături de cei din Oradea, Aleșd, Beiuș, Marghita și Salonta din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au derulat o amplă acţiune pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 171 de polițiști bihoreni, au fost testați 9.363 de conducători auto, pentru depistarea prezenței în organism a alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Pe parcursul celor 6 zile au fost constatate 60 de abateri (din care 13 infracțiuni) privind conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor, în 58 de cazuri fiind vorba despre conducere sub influența alcoolului, iar în două cazuri despre conducere sub influența drogurilor (cazurile au fost mediatizate). 

Au fost constatate, în total, 47 de infracțiuni la regimul rutier, în 19 cazuri fiind vorba despre conducere fără permis, în alte 13 cazuri despre punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, în 11 cazuri despre conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, două cazuri despre conducerea unui vehicul sub influenţa substanțelor psihoactive și două alte infracțiuni.

Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 117 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 43 de certificate de înmatriculare.

Distribuie informația
Alte știri