Aproximativ jumatate de milion de persoane au tranzitat frontierele Romaniei în data de 30 iulie 2022

foto: arhiva

În data de 30.07.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 498.900 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 129.100 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 261.970 de persoane, cei mai mulți dintre ei tranzitând frontiera cu Ungaria (151.615 persoane), unde s-a constatat o creștere de 78,5% față de sâmbăta trecută (23.07.2022).

În data de 30.07.2002, PTF Nădlac II a fost cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei de la nivelul întregii țări, lucrându-se pe 11 artere pe sensul de intrare și 8 pe cel de ieșire, pe aici efectuând formalitățile de frontieră 166.150 de persoane și 42.232 mijloace de transport, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară.

Recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate.

Distribuie informația
Alte știri