APTOR și-a prezentat raportul de activitate

Conferința de prezentare a raportului de activitate pentru anul 2021 a Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune a fost susținută azi, 9 februarie, de către Alina Toie, director general APTOR și Mihai Jurca, președinte APTOR și city manager al Primăriei Oradea.

APTOR este organizația de management a destinației realizată în baza unui parteneriat public-privat, între autoritatea locală din Oradea și cei mai importanți actori turistici din Oradea și Băile Felix.

În deschiderea conferinței de presă, city-managerul Mihai Jurca a vorbit despre impactul pandemiei de Covid 19 asupra sectorului turistic: „Vorbim de anul 2021, un an cu pandemie, cu o situație atipică, din multe puncte de vedere, dar veți vedea în raport că s-au realizat multe, date fiind contextul. Estimez că probabil în doi ani, în condițiile unei piețe fără restricțiile de care am avut parte, piața turistică a orașului să reajungă la parametri din 2019. Ceea ce vedem acum este un orizont mai pozitiv față de ceea ce se întrevedea în 2020, atât la nivelul reglementărilor, cât și la nivelul fluxurilor turiștilor. Odată cu restrângerea restricțiilor legate de pandemie și activitatea Aeroportului Oradea și zborurilor internaționale au performat mai bine. Se observă o creștere a intenției de călătorie.”

Oradea urcă în topul destinațiile turistice din România

În continuare, directorul general, APTOR Alina Toie, a prezentat, prin mai multe grafice comparative, date despre fluxurile turistice din anul 2021 raportate cu anul precedent, materialele și campaniile de promovare desfășurate de APTOR, acțiunile de susținere a turismului local și a industriei HORECA, dar și măsurile de sprijin pentru agențiile de turism pentru pachetele de tip city break, respectiv campania „Oradea, cu drag!”.

Directorul APTOR a făcut o trecere în revistă a evoluției pe luni a anului 2021, de la începutul și până la finalul său: „Numărul de turiști din 2021 a cunoscut o creștere de 42% față de 2020. Cea mai performantă lună, din punct de vedere a sosirilor turiștilor în Oradea, a fost luna august cu 26.700 sosiri, cu 21% peste nivelul lui august 2020. Raportat la alte destinații importante din România, Oradea a rămas în top 10 destinații turistice, urcând cu o poziție, de pe locul 8 ocupat în anul 2020, pe locul 7 în anul 2021. Așadar, Oradea, cu toate că a fost afectată de pandemie, a reușit să performeze și să încheie anul cu o cifră mult mai bună comparativ cu situația înregistrată în anul 2020″, a punctat Alina Toie.

În ceea ce privește campaniile de promovare a orașului, echipa APTOR s-a axat pe promovarea masivă a mai multor obiective turistice în mediul online, pregătind clipuri video care au fost lansate pe canalele de social media ale Visit Oradea: Facebook, Instagram, YouTube și TikTok. De asemenea, în urma etapei de implementare a noului brand Oradea Art Nouveau. Life Nouveau, s-au refăcut în 2020 integral materialele de promovare turistică din punct de vedere al conceptului, textelor, fotografiilor și designului, iar în 2021 acestea au fost realizate și în format print.  

APTOR a organizat un infotrip la Oradea cu Laura Vereha și Sebastian Secan, autorii blogului de călătorie www.calatorinbascheti.ro, unul dintre cele mai cunoscute și influente bloguri de turism din România.  

În cadrul campaniei de promovare a turismului „Destinația anului 2021″, realizată de Prima TV, Oradea a obținut premiul juriului „Destinația anului 2021″. Juriul, format din bloggeri și profesioniști în turism, a acordat un punctaj bazat pe 3 criterii: diversitate turistică, implicare locală și forța brandului. Pe aceste criterii, juriul a acordat cel mai mare punctaj destinației turistice: Oradea, o destinație-exemplu de bune practici in management și implicare locală.

Cu sprijinul Primăriei Oradea, APTOR a demarat a II-a ediție „Oradea, cu drag!”, campanie care le oferă turiștilor cazați la una dintre unitățile de cazare clasificate din oraș, pentru minimum 2 nopți consecutive, în perioada mai 2020 – 31 decembrie 2021, numeroase beneficii.

În cadrul unui infotrip organizat de către Accent Travel, unul dintre cei mai mari agenți de turism din România în parteneriat cu APTOR, 40 de agenți de turism din România au petrecut o zi la Oradea. Sosiți din principalele orașe ale României, agenții de turism au efectuat vizite de informare pentru cunoașterea orașului, inclusiv cele mai reprezentative unități de cazare.

Preluare în administrare a Cetății Oradea

Începând cu luna iulie 2021, APTOR a preluat în administrare Cetatea Oradea, pe baza HCL 466/27.05.2021 și-a mutat sediul administrativ în incinta cetății. Prin preluarea în administrare, APTOR are ca principal obiectiv popularea și promovarea cetății astfel încât aceasta să devină: un veritabil centru cultural -prin prezența muzeului dar și prin evenimentele culturale desfășurate aici, centru comercial -prin magazine meșteșugărești și de design local, centru de afaceri – prin închirieri de spații de birouri pentru diverse industrii, centru IT – prin spațiul deja desemnat acestei industrii având deja ca parteneri IT HUB, și centru gastronomic – prin restaurantele cu tradiție deja existente în incinta cetății, dar și prin închirierea altor spatii care pot avea destinație de restaurant, pub, cafenea, sau vinotecă;

Echipa APTOR, a organizat deschiderea a două centre de vaccinare

În contextul creșterii numărului centrelor de vaccinare, dar și pentru a oferi alternative de vaccinare ușor accesibile populației, echipa APTOR a organizat deschiderea a două centre de vaccinare pe raza orașului Oradea: centrul de vaccinare de tip drive-through care a fost localizat în parcarea Centrului Comercial Era Shopping City în perioada 5 mai 2021-august 2021 și Centrul de vaccinare modular – Piața Emanuil Gojdu (Platou Centrul Civic Oradea) deschis în 15 mai 2021. Echipa APTOR a fost responsabilă de găsirea furnizorilor, de montarea celor 17 containere care formează centrul modular de vaccinarea, racordarea la utilități, signalistică, mobilier, echipamente IT și electronice.

Evenimente

Pandemia de coronavirus a îngreunat desfășurarea evenimentelor și de multe ori a făcut imposibilă organizarea acestora. Cu toate acestea, APTOR a organizat sau a fost partener la 20 evenimente, unele dintre ele deja consacrate precum Zilele Sfântului Ladislau Oradea, European Music Open sau Târgul de Crăciun, iar alte evenimente inedite, precum Concertul Jose Carreras.

Distribuie informația
Alte știri