Arcaşii de la „Redpoint” Oradea au stabilit opt recorduri în acest sezon competiţional care încă nu s-a terminat

Nivelul ridicat de pregătire al sportivilor Clubului Sportiv „Redpoint” Oradea este vizibil în rezultatele competiţionale. Cel mai înalt indicator este cel al recordurilor naţionale, arcaşii orădeni reuşind nu mai puţin de opt recorduri în acest sezon competiţional care încă nu s-a terminat.

Astfel, Bernadett Haragos, cel mai titrat sportiv al clubului, este deţinătoarea a cinci recorduri naţionale, trei individuale şi două pe echipe. Bernadett a ridicat ştacheta atît la junioare compound cu 144 de puncte trase în finalele campionatului de indoor de la Aninoasa (cu 2 puncte mai mult decât vechiul record) cît şi la cadete, cu 566 de puncte trase indoor în calificări la campionatul de la Iaşi (vechiul record de 562 de puncte aparţinea Ştefanei Albu). Un alt record individual a fost stabilit de Bernadett la concursul mondial de la Kamnik (Slovenia), unde a reuşit 145 de puncte în finale (vechiul record fiind de 142 de puncte). Sportiva orădeană, elevă la Liceul Ady Endre, a mai stabilit alte două recorduri, unul la echipe mixte seniori împreună cu Szekely Eduard (154 de puncte, faţă de vechiul record de 153 de puncte) şi altul la echipe junioare împreună cu Ada Luncan şi Iulia Creţu (1.598 de puncte pe distanţa de 18 metri, 180 de săgeţi).

La rândul ei, Iulia Creţu, elevă la Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” din Oradea, a stabilit un prim record la indoor compound junioare 2, 129 de puncte trase în finala mare la campionatul de la Iaşi (unde Iulia a obţinut şi medalia de aur, titlul şi tricoul de campioană naţională).

Alte două recorduri au fost marcate de Daria Purtan la barebow copile, cu 308 puncte, şi de aceeaşi Daria Purtan împreună cu Mark Hendre la echipe mixte cadeţi barebow. Rezultatele C.S. Redpoint Oradea au fost posibile şi cu susţinerea Banca Transilvania, Rivolto Cons, ReBoxed, Turism Felix, Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Oradea şi altor persoane cu suflet mare care au ales să rămînă anonime.De altfel, arcaşii legitimaţi la Clubul Sportiv „Redpoint” şi-au propus ca anul acesta să stabilească minim şase recorduri, obiectiv depaşit deja.

Distribuie informația
Alte știri