Argentinianul Gustavo Aragolaza, noul director tehnic al clubului FC Bihor

Pentru că se apropie data începerii pregătirilor pentru noul sezon competiţional, şi pentru că au apărut noutăţi importante în cadrul clubului în această perioadă, după promovarea echipei de seniori în Liga a II-a, preşedintele FC Bihor, George Tătar a organizat sâmbătă o conferinţă de presă, în cadrul căreia l-a avut alături şi pe Gustavo Aragolaza, cel care va ocupa funcţia de director tehnic al clubului.

Schimbarea antrenorului a fost motivată de preşedintele clubului şi de faptul că în noua etapă a proiectului, o componentă importantă o capătă sectorul juvenil.

„Proiectul lui FC Bihor este un proiect care se bazează şi trebuie să se bazeze pe Academie şi pe spiritul bihorean, pentru că noi credem că fotbalul este o ecuaţie cu multe necunoscute şi dacă nu rezolvăm corect prima parte a ecuaţiei, adică fotbalul pentru copii şi juniori, tot rezultatul este greşit, de aceea, Academia din acest moment capătă o importanţă strategică pentru noi. Succesul unui club se bazează pe suma a patru factori, competenţă, costuri (buget), cicluri de performanţe şi un dram de noroc. Treaba noastră aici este să influenţăm primii trei factori şi pas cu pas vom face asta. Prezenţa lui Gustavo alături de mine reprezintă un prim semnal, dar vor mai urma şi altele”, a manţionat George Tătar.

Gustavo Aragolaza, noul director tehnic al clubului, este un argentinian în vârstă de 53 de ani, dar cu o vastă experienţă în special în fotbalul italian.

„Am o experienţă de 30 de ani în fotbal. Prima mea experienţă a fost ca şi portar, ulterior ca manager, director tehnic şi antrenor. Aceasta m-a făcut să trăiesc în diferite ţări din lume, SUA, Chile, Spania, Italia şi Bulgaria. Iar de acolo am primit o experienţă nu doar de fotbal, ci şi de viaţă.

Totul a mers foarte repede cu FC Bihor, un director sportiv din Italia, Gianluca Nani, director sportiv la Watford şi Udinese, mi-a propus această funcţie. Acest proeict mi s-a părut un proiect foarte interesant prin care se poate dezvolta fotbalul bihorean, pentru că voi lucra atât la Academie, cât şi cu jucătorii echipei mari. Îmi place să lucrez foarte mult cu jucătorii tineri şi să le dau posibilitatea să crească într-un mod cât mai sănătos”, a declarat Gustavo.

În ceea ce priveşte echipa de seniori, tehnicianul argentinian a precizat că pentru următorul sezon „nu vom juca să ne salvam de la retrogradare, ci să avem rezultate, care să ne plaseze cât mai sus”. Referitor la stilul de joc, el a precizat că „nu este unul predefint, ci el depinde de jucătorii pe care îi avem la dispoziţie, dar cu sigurnaţă va fi unul pe principii sănătoase, în care, de exemplu, dacă un juăctor pierde mingea, toţi se luptă apoi pentru a o recupera”. De asemenea, „vrem să avem posesia în propria jumătate, în care să pasăm mingea, după care să verticalizăm jocul, iar când am ajuns în careu, nu ne mai întoarcem în spate”, a amintit Gustavo din filozofia sa de joc.

Distribuie informația
Alte știri