Artiști fotografi din Oradea, expun pe simeze in Ungaria

Artiștii orădeni au participat recent în capitala Ungaria și în orașul Debrețin (înfrățit cu Oradea), la două manifestări culturale deosebite. Prima a avut loc la Budapesta, în Galeria Magyar Fotográfiai Egyesület (Asociația Fotografică Maghiară), cea mai veche organizație fotografică din Europa, unde a fost vernisată în prezența artiștilor fotografi expozanți Ahmed Mohamed Hassan EFIAPs – Nora Mahar din Alexandria (Egipt) expoziția intitulată ”Ochi faraonilor”.

Artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, președintele AIEFA și curatorul expoziției a subliniat în discursul său colaborarea deosebită existenă dintre AIEFA din Oradea (RO) și partenerul acestuia din Budapesta MFE (HU).

Momentele muzicale au fost oferite de către artistul Thurzó Sándor József, reprezentantul Grupului Cultural ”Duo Sola Fide” din Oradea, care a interpretat mai multe piese din repertoriul egiptean.

Al doilea eveniment a avut loc duminică, 04 iulie 2023, ora locală 15:00 a sediul Partium Ház (Casa Partium)  din Debrețin (HU), unde a fost vernisată expoziția de artă fotografică intitulată ”Anotimpuri din Bazinul Carpatin”. Au fost prezentate o selecție de 40 de fotografii acceptate și premiate la concursul internațional organizat de către AIEFA și KMFT. Expoziția a fost vernisată prima dată în luna aprilie 2023 în Galeria Mezey Lajos, Centru Expozițional EFA Oradea, din Cetatea medievală, Corpul E, parter).

Ambele expoziții au fost organizate în cadrul manifestărilor dedicate  Zilei Unității Naționale Maghiare, care se sărbătorește în fiecare an în prima zi de duminică din luna iunie.

Distribuie informația
Alte știri