8 Martie 2023 este special pentru noi și de această dată, pentru că avem 42 de femei angajate în structurile Asociației Caritas Eparhial Oradea și 66 de voluntare active. Fie că activează la Cantina socială, la Centrul rezidențial „Casa Frențiu”, la Centrul de tip after-school „Sfântul Martin” de la Ioaniș, la Centrul de Informare și Consiliere pentru Refugiați (CICRO) sau la sediul organizației, colegele noastre dau constant dovadă de implicare și responsabilitate în activitatea lor. Reușesc să dezvolte relații frumoase cu voluntarii, partenerii, finanțatorii și beneficiarii asociației și să mențină mersul lucrurilor în direcția pe care o considerăm cea bună.
Și, pentru a da o valoare suplimentară și a sublinia semnificația profundă a acestei zile dedicate femeii, gândurile noastre sunt îndreptate către femeile nevoite să fugă pentru a-și salva viața, a lor și a copiilor lor, din calea războiului.
Sunt 8 femei puternice care și-au depășit limitele personale și nu oricum, ci prin suferință, prin spaimă, prin îngrijorare, prin neliniște.
Sunt 8 femei care au ales să panseze aceleași răni pe care le poartă și ele cu demnitate, cu asumare, cu responsabilitate, să ofere alinare, mângâiere, liniște, zâmbete, bucurie celor mici și mari cu care sunt zi de zi în contact, oferind soluții pentru ca fiecare persoană refugiată care vine la CICRO să găsească înțelegere, suport și ajutor.
Sunt 8 femei pentru 8 Martie, 8 femei ucrainence, colegele noastre, care au făcut un pas uriaș, într-o țară străină, în condițiile vitrege oferite de consecințele unui război nedrept: din persoanele vulnerabile, beneficiare ale serviciilor sociale locale, astăzi ele sunt cele care oferă ajutor semenilor afectați de aceeași suferință.
De aceea, 8 Martie 2023, este special pentru Asociația Caritas Eparhial Oradea, întrucât avem alături 8 femei ucrainence care sunt dedicate profesiei pe care o au și ne ajută să oferim un grad ridicat de calitate în serviciile noastre sociale. Fără aportul lor, prin Centrul de Informare și Consiliere pentru Refugiați Oradea (CICRO), o structură a asociației noastre, nu am fi reușit să personalizăm planuri individuale de intervenție, nu am fi reușit să răspundem în mod eficient nevoilor persoanelor refugiate care ne caută. Faptul că personalul centrului este preponderent format din persoane de origine ucraineană care știu să ofere un ajutor ce se pliază pe urgențele lor ne motivează să fim în continuare alături de persoanele vulnerabile din comunitatea noastră!
Olha Taranukha este învățător. Ea a venit din satul Pysarivka, raionul Sumy, din Ucraina în România din cauza războiului. A venit aici cu fiica cea mică în vârstă de 16 ani, căutând o salvare și o stabilitate pentru a-și putea aduce aici apoi soțul și pe fiica cea mare care, de curând, s-a căsătorit. Ne amintim cu drag primele zile ale Olgăi la centru: determinată, hotărâtă să mute munții din loc pentru a fi de folos semenilor săi. A fost și este implicată în tot ce ținea de organizare, nerăbdătoare să ofere din experiența și priceperea ei celor micuți care au îndrăgit-o repede și i-au sărit în brațe. Zâmbetul ei contrasta puternic cu privirea umbrită și deseori înlăcrimată din pricina gândurilor, a grijii pe care o purta pentru cei rămași acasă. Odată cu sosirea soțului ei aici, am observat cum prinde curaj să înfrunte noile provocări pe care le are aici și ne bucurăm de scânteile de lumină și de culoarea pe care o oferă celor din jur prin tot ceea ce face! Ne-a mărturisit că este foarte bucuroasă că are ocazia să facă ceea ce îi place la CICRO: “Această muncă m-a ajutat să-mi stabilesc moralul, să mă adaptez la viața în altă țară”.
Olha Andrushchak este psiholog. La începutul războiului, a fugit cu sora și nepoata ei din Cernăuți. Au vrut să ajungă în Polonia. “Pe drum ne-am oprit să ne odihnim câteva zile în Oradea. Am fost fascinate de frumusețea orașului și de prietenia românilor. Vecinii erau interesați dacă avem destui bani pentru alimente. Arhitectură frumoasă, un teatru care seamănă foarte mult cu teatrul din Cernăuți”, ne-a mărturisit Olha. Au decis să rămână aici și este colegă cu noi de la deschiderea centrului. Este apreciată de beneficiarii CICRO pentru că le oferă o liniște sufletească pe care au pierdut-o odată cu primele alarme ale războiului, îi ajută să învingă temeri și să găsească noi orizonturi, noi aspirații.
Viktoriia Duzhnikova are 4 fiice minunate și un soț iubitor. A lucrat cu mulți voluntari vorbitori de limba engleză și a participat la diferite proiecte pentru tineret din Ucraina și străinătate. Nevoită să își părăsească locuința și munca de o viață, a acceptat invitația unor prieteni aflați deja în Oradea. Întotdeauna prezentă, întotdeauna senină, întotdeauna la locul potrivit. Este deosebit de empatică și, drept urmare, este alături de fiecare copil pentru care are mereu o mângâiere și un zâmbet ascuns după semnele de oboseală, după urmele lăsate de nesomn și de îngrijorarea excesivă. Viktoriia renaște zilnic atunci când este înconjurată de copii! “Le sunt foarte recunoscătoare tuturor românilor și concetățenilor pentru ajutorul acordat, pentru educația copiilor, pentru cazare și, bineînțeles, pentru șansa de a munci aici. Acum lucrez la CICRO cu copii de clase primare. Multă muncă minuțioasă și grea cu copiii, dar care întotdeauna merită. Mulțumim conducerii organizației și tuturor colegilor! Există o echipă grozavă și o atmosferă prietenoasă”, mărturisește Viktoriia.
Liudmyla Onishchenko este din Mykolaiv, Ucraina. De profesie, este profesor de limba și literatura ucraineană. Lucrează la CICRO din luna octombrie 2022, cu copii de liceu la programul de after school, cărora le și predă limba și literatura ucraineană. Lucrează și cu cei de clasele primare. De multe ori, colega noastră reușește să răspundă prompt și eficient la nevoile celor din jurul ei. Neobosită în a fi alături de ceilalți, alege cu grijă fiecare cuvânt pe care îl rostește, ca nu cumva să lovească peste alte răni și să nu provoace supărare sau tristețe. Contrastul plăcut care o caracterizează este oferit de energia debordantă și zâmbetul senin, pe de o parte, iar pe de altă parte, imaginea mâinilor care se frâng atunci când se simte depășită de situație, căutând, indiferent de oră, să ofere celorlalți dragoste. “Mă bucur că pot ajuta copiii să se adapteze, să recupereze materialele de învățare și să-i ajut să socializeze. Sunt sincer recunoscătoare asociației pentru oportunitatea de a lucra într-o echipă grozavă cu colegi plăcuți.”, mărturisește Liudmyla.
Maryna Akulenko a absolvit Universitatea V. Dalya, Facultatea de Drept. Are master în psihologie. Ca și celelalte colege, pe Maryna am cunoscut-o în calitate de beneficiar al centrului. Am oferit suportul nostru pentru ca gradul de vulnerabilitate al familiei sale să nu crească. Dă dovadă de determinare și multă emoție în activitatea sa la centru, are o vorbă bună pentru fiecare copil, pentru fiecare părinte și pentru fiecare colegă! Își oferă ajutorul întotdeauna, căutând soluții practice pentru problemele care apar și ne transmite mereu sentimentul de siguranță, de echilibru și de încredere pentru ziua de mâine. “Am locuit cu fiul meu în orașul Kramatorsk, regiunea Donețk. În martie 2022 m-am mutat în orașul Oradea. La gimnaziul CICRO predau disciplina psihologie și activitate creativă. Mă bucur că lucrez cu copii, aplic o abordare individuală fiecăruia, folosesc metode de art-terapie. Mulțumesc sincer CICRO pentru oportunitatea de a lucra într-o echipă prietenoasă, unită, pentru amabilitatea și sprijinul constant, pentru atitudinea atentă față de fiecare angajat”, mărturisește Maryna.
Mariia Zalizniak este o tânără de doar 22 de ani, care a venit singură în România. Ne mărturisește că, din cauza războiului, a trebuit să plece de acasă, deși studia și lucra în Bakhmut. Mariia este foarte energică, atentă la reacțiile celor din jur, pregătită să intervină imediat ca să liniștească ape tulburi. Este optimistă și îi molipsește pe cei din jur cu dinamismul ei și este foarte atentă la detalii. Dezvoltă relații bazate pe respect reciproc, pe asumarea deciziilor și responsabilităților stabilite. Se bucură de fiecare zi de mâine, pentru că ea știe că viitorul ei va fi pe măsura eforturilor pe care le pune în fiecare zi. “Acum locuiesc aici și am ocazia să lucrez într-o școală ucraineană cu copii ucraineni. În fiecare zi mă trezesc și știu sigur că și departe de casă pot fi de folos țării mele și compatrioților mei. Sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a activa profesional, de a întâlni oameni noi și de a mă adapta într-o țară nouă.”, mărturisește Mariia.
Daria Pushkarevska a venit în România în 24 februarie 2022, din localitatea Irpin. Daria este cea mai nouă colegă a noastră, cu o poveste de viață ale cărei rânduri le scrie acum și aici, în țară străină. Este o fire sensibilă, care are curajul de a-și depăși orice limită și are curajul să lupte cu oricine pentru a-și proteja familia. Deznădăjduită sau copleșită, nu cedează niciodată sub nici o presiune și găsește, în sine însăși, puterea de a renaște și de a-i ajuta pe ceilalți să păstreze un drum bun în viață! “Oradea și oamenii care locuiesc în ea s-au dovedit a fi foarte ospitalieri și prietenoși. Ne-au ajutat să găsim o locuință și un centru de reabilitare pentru fiul meu, iar de la începutul lui 2023 am un loc de muncă la Caritas. În gimnaziu, predau matematică și alfabetizare financiară. Nu am mai lucrat cu copiii până acum, dar sunt foarte bucuroasă că soarta m-a adus împreună cu ei. Ei inspiră și încarcă pozitivitate. Mă bucur că pot fi de folos.”, mărturisește Daria.
Veronika Bostan are 38 de ani și 5 copii. A fugit din calea războiului căutând liniște pentru ea și familia ei. Este bucuroasă că și-a găsit liniștea în Oradea, dar și un loc de muncă, la Asociația Caritas. Mai mult, se simte apreciată de colegii ei pe care îi consideră prieteni și care o așteaptă cu nerăbdare ca ea să ajungă la lucru, să ofere ajutor și zâmbete colegilor ei! Veronika intenționează să rămână aici și după încetarea războiului. Până atunci însă, pe lângă grija și atenția pe care o oferă rezidenților „Casei Frențiu”, se implică în acțiuni de sprijin pentru semenii ucraineni, îndrumându-le pașii spre o cazare potrivită, spre servicii sociale destinate lor. Este dispusă, de fiecare dată, să intermedieze dialoguri, să-i ajute pe cei depășiți de greu să găsească soluții potrivite prin care să redobândească o liniște pierdută acum mai bine de un an, iar echilibrul lor fragil să se transforme, cât de curând, într-o stabilitate de neclintit. Ne-a mărturisit că este recunoscătoare poporului român pentru că a “întins brațul ajutorului, pentru ucraineni”.
Azi dorim să le mulțumim în mod special colegelor noastre ucrainence pentru puterea, curajul, demnitatea și angajamentul lor. Și cerem cu această ocazie, din nou: Opriți războiul!, pentru că femeile noastre, fie că sunt mame, soții sau fiice sunt mai importante decât orice teritoriu.
Azi dorim să le mulțumim colegelor și voluntarelor noastre de la Cantina socială, de la Centrul rezidențial „Casa Frențiu”, de la Centrul de tip after-school „Sfântul Martin” din Ioaniș, de la CICRO și de la sediul organizației, pentru că au știut să se mobilizeze și să facă, nu de puține ori, renunțări personale pentru a îndeplini obiectivele programelor noastre sociale. Au știut să plângă și să râdă în egală măsură alături de beneficiarii serviciilor noastre sociale.
Pentru Asociația Caritas Eparhial Oradea, ziua de 8 Martie este, prin definiție, ziua în care aducem un semn recunoștință și de apreciere pentru doamnele și domnișoarele pe care le avem în echipa noastră, colege și voluntare! Suntem o familie mixtă, energică, solidă și completă și ne mândrim cu acest lucru!
Dragele noastre, LA MULȚI ANI!
Pr. Olimpiu Todorean