Asociaţia Caritas Eparhial Oradea organizează în parohiile greco-catolice o colectă specială în Duminica Samariteanului Milostiv

În luna noiembrie, duminica samariteanului milostiv este ziua unei colecte speciale în toate bisericile greco-catolice, suma de bani obţinută fiind destinată celor mai sărace persoane din comunitate.

„Realitatea zilelor noastre înseamnă spaimă, nesiguranță, îndoială, panică, izolare, dezechilibru, deznădejde – în condițiile în care fiecare dintre noi are în sinea lui gândul că iminența unui pericol major se poate năpusti asupra fiecăruia dintre noi, un pericol ce pare să nu poată fi controlat, amânat sau anulat”, le transmite episcopul Virgil Bercea credincioșilor. Cu toate acestea, oferind zilnic beneficiarilor noștri hrana caldă pregătită special pentru ei, regăsim în privirile lor o sclipire de speranță, poate chiar aceea pe care o aveau când au trecut prima dată pragul cantinei sociale, sau poate o altă speranță, pe care cred că – la sfârșitul zilei – o formulăm diferit, în contextul rugăciunii – rostită sau șoptită – care ne împreunează mâinile, seara, înainte de a adormi și care ne liniștește tumultul sufletului. Privirile lor ne transmit un mare „Mulțumesc!”, iar zâmbetele primite ne șterg oboseala din corp; sunt rostite cuvinte care ne motivează eforturile și străduința de a nu-i abandona, de a nu-i neglija, de a nu-i uita pe ei, care au trăit nu doar o dată aceste stări de neglijare, de abandon, de nepăsare, de uitare”, mai transmite episcopul Virgil.

Potrivit lui Olimpiu Todorean, preşedintele Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, colecta specială din acest an are ca scop strângerea de fonduri pentru susținerea aproapelui. Concret, 62 de copii și 35 de adulți vor servi, poate, unica lor masă pe zi, 32 de vârstnici vor fi ajutați cu alimentele de bază și 100 de familii vor primi un pachet cu alimente.

„Prin urmare, tasul din data de 15 noiembrie 2020 va fi predat, de fiecare parohie, Asociației Caritas Eparhial Oradea, în vederea susținerii semenilor noștri. În numele acestora, invocăm binecuvântarea Cerului asupra voastră și familiilor voastre”, menționează părintele Olimpiu Todorean.

Distribuie informația
Alte știri