Asociația Caritas Eparhial Oradea organizează și în acest an Colecta de alimente de Paști

Colecta a debutat în prima duminică a Postului Mare în două biserici din Oradea și continuă în perioada 17 martie – 14 aprilie 2017 și în două centre comerciale orădene, Era Shopping Park şi Selgros Cash & Carry, zilnic, în intervalul orar 16.00-20.00. Toate alimentele colectate în această perioadă vor face sărbătorile de Paști mai frumoase pentru familiile celor peste 80 de copii care frecventează programele asociației precum și beneficiarilor Cantinei Sociale.

Colecta este realizată cu ajutorul voluntarilor asociației, care împart fluturași și informează clienții magazinelor. Persoanele care doresc să facă un gest caritabil sunt invitate să facă o donaţie pentru beneficiarii asociației, fie în alimente, fie în bani.

Misiunea Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea este de a sprijini în mod caritabil şi fără discriminare de orice fel persoanele şi familiile din comunitate aflate în dificultate. Aşadar, donaţiile dumneavoastră vor ajunge acolo unde este într-adevăr nevoie de ele!

Distribuie informația
Alte știri