Asociația PITICOT bifează un nou proiect extraordinar ai cărui beneficiari sunt copiii

Există două moșteniri importante pe care le putem da copiilor noștri. Una dintre acestea sunt rădăcinile, iar cealaltă sunt aripile. Trebuie să-i ținem de mână, să-i iubim. Căci cea mai sigură cale spre inima unui copil este să petreci mult timp cu el.

Se spune despre copii că sunt mesajele vii pe care le transmitem unor timpuri pe care nu le vom mai apuca. Nelson Mandela spunea că ”nu există o revelație mai profundă a sufletului unei sociatăți decât felul în care își tratează copiii.” Din fericire există oameni mari, care înțeleg importanța educației copiilor și sunt conștienți de faptul că atunci când un copil nu primește, șansele sunt foarte mici ca el să poată dărui.


Avem deosebita plăcere să anunțăm că Asociația Institutul Român pentru Ajutorarea Copiilor Aflați În Dificultate “Piticot”, bifează un nou proiect extraordinar ai cărui beneficiari sunt copiii. De data aceasta, atenția este focusată asupra unui sătuc „capăt de lume” cum i se mai spune locului de poveste ascuns printre dealuri și turme de oi … satul Pagaia, comuna Boianu-Mare, jud. Bihor. Acest loc extraordinar se află pe drumul către Tășnad, fiind ultima comună din jud. Bihor, ruta Oradea – Satu-Mare!


Localitatea Pagaia, comuna Boianu-Mare este considerată zona defavorizată. Politica zonelor defavorizate reprezintă o componentă distinctă a politicii de dezvoltare regională, fiind determinată de existența unor areale dezavantajate din mai multe puncte de vedere (socio-economic, structural, poziție geografică etc.), care trebuie identificate în scopul luării unor măsuri specifice care să ajute la redresarea lor. Astfel, Primăria comunei Boianu-Mare a reușit să construiască o clădire cu ajutorul unei finanțări europene a cărei destinație să aibă scop educațional, în vederea creșterii calității vieții în zonă. În acest sens, prin parteneriatul cu Asociația PITICOT s-au pus bazele Centrului Educațional „PITICOT” – Pagaia! Inaugurarea a avut loc în data de 04 Decembrie 2019, în localitatea Pagaia.

Copiii sunt interesați să „crească” personal și profesional. Acest parteneriat educațional îi are ca principali beneficiari pe cei aproximativ 150 de copii din comună. Pentru dezvoltarea acestora ca beneficiari direcți și bună colaborare cu familiile acestora, Asociația PITICOT a propus o serie de activități specifice centrelor educaționale, astfel:
ateliere pentru dezvoltare profesională (pictură, modelaj, gastronomie)
after school (aprofundare cunoștințe dobândite la școală, suplimentare tematică)
ateliere pentru dezvoltare personală (sesiuni de comunicare asertivă și team-building, proactivitate și mindfulness, etc.)
seri de film
tabere de vară
sesiuni de educație fizică și activități sportive.

În vederea derulării acestor activități vor fi cooptați specialiști în domeniile de interes și se vor dezvolta campanii de atragere companii/angajatori interesați să investească în viitorul copiilor – educația!

Considerăm că ceea ce facem noi acum este PROVOCAREA pe care o deschidem tuturor celor care mai cred în educație din pasiune, celor care așteaptă un viitor mai bun pentru copiii lor, agenților economici locali și din județ, instituțiilor publice, confesiunilor religioase, OAMENILOR simpli care au înțeles că educația reprezintă temelia unei civilizații … Educația adevărată se naște din pasiune pentru oameni și speranța în bine!

Dacă un copil trăiește într-un spirit de acceptare și prietenie, el învață să găsească iubirea pretutindeni. Haideți să-i iubim și să-i ajutăm să spere la un viitor bun. Echipa ”Piticot” vă adresează rugămintea de a ne sprijini cu 2000 euro în vederea dotării sălii unde se vor desfășura evenimentele pe care le vom realiza împreună cu copiii care provin din familii sărace. Toate activitățile de la Centru le sunt oferite gratuit.

Dacă doriți să ne ajutați, o puteți face donând orice sumă în cont IBAN RO82BTRL00501205I98626XX, deschis la Banca Transilvania. Deținem și Acreditare pe Servicii Sociale.
Echipa Asociației PITICOT Institutul Român pentru Ajutorarea Copiilor Aflați In Dificultate “Piticot”

Distribuie informația
Alte știri