Asociația Pro Bambini: Sărbătorile Pascale au fost mai ușoare pentru 15 familii nevoiașe din Bihor

Cu sprijinul angajaților de la Distribuție Energie Electrică România – zona Transilvania Nord – sucursala Oradea, a celor de la Direcția de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea și a notarului Raluca Bodea, ONG-ul orădean a distribuit pachete cu alimente, rechizite, produse de îngrijire și curățenie, dar și jucării și îmbrăcăminte pentru copiii unor familii nevoiașe din Oradea, Ciumeghiu, Tămașda și Lugașu de Jos.

A devenit o tradiție ca în pragul marilor sărbători, dar și pe parcursul anului, Asociația Pro Bambini, cu sprijinul unor oameni de bine, să le ofere sprijin acestor copii. Unii dintre copiii ajutați astfel provin din familii numeroase, fără mijloace materiale, sau sunt orfani de unul sau de ambii părinți. Este și cazul unei familii din Ciumeghiu, unde patru copii au rămas orfani de mamă în 2019 în urma unui accident produs chiar în apropiere de casa lor. 

Din păcate, ziua de vineri, 10 mai 2019, a fost ultima zi în care Denisa, care la acea vreme avea șase ani, a simțit mâinile calde ale mamei sale, pentru că un camion a smuls-o de lângă ea. Se pare că șoferul camionului a adormit la volan sau era conectat pe telefonul mobil, și într-o clipă de neatenție a spulberat-o pe femeie la 7 metri pe carosabil. Aceasta a suferit multiple traumatisme incompatibile cu viața, motiv pentru care familia a decis să-i doneze organele.

De atunci, Asociația Pro Bambini a intervenit și susține constant această familie.

Totodată, membrii asociației, alături de oamenii implicați în campania de Paște, au vizitat și o familie sărmană, cu 11 copii, din localitatea Tămașda, sau o fetiță de 8 ani din Oradea, orfană de mamă, crescută de bunica de aproape 70 de ani.

Un alt elev ajutat de Pro Bambini este la Liceul de Arte din Oradea, orfan de ambii părinți și crescut, de asemenea, de bunică. Un alt caz este al unei familii cu trei copii, care locuiește cu chirie în Oradea. În acest caz ambii părinți și-au pierdut locurile de muncă din cauza Pandemiei.

Acestea ajutoare au fost oferite, atât în perioada Paștelui catolic, cât și a celui ortodox și greco-catolic. Cea mai mare bucurie a celor care au oferit daruri de sărbători a reprezentat-o zâmbetele și fericirea de pe chipul copiilor.

Mulțumim, pe această cale, tuturor celor care și-au adus contribuția materială și financiară pentru reușita acțiunii.

Crina Dobocan, președinte

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri