Atacurile cibernetice produse vineri în România, revendicate de hackeri ruși

Foto: arstechnica.com

Atacul cibernetic produs vineri dimineaţa asupra mai multor site-uri ce aparţin unor instituţii publice şi organizaţii private din România a fost revendicat de gruparea de criminalitate cibernetică Killnet şi este justificat de aceştia prin faptul că statul român sprijină Ucraina în conflictul militar cu Rusia, a transmis Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).

Potrivit sursei citate, Directoratul va publica lista de adrese de IP identificate ca fiind implicate în acest atac.

Accesarea site-urilor gov.romapn.ropolitiadefrontiera.rocfrcalatori.ro şi a site-ului unei instituţii financiare a fost afectată de o serie de atacuri cibernetice de tip DDOS (distributed denial of service), vineri dimineaţa, potrivit unei informări a Guvernului României.

Între timp, accesul către site-ul www.gov.ro a fost refăcut, arată sursa citată.

Sursa: agerpres.ro

Distribuie informația
Alte știri