Atelierul Auto al Regelui Mihai I, amenajat la Domeniul Regal Săvârşin, va fi deschis publicului

Foto: lifenews.ro

Atelierul Auto al Regelui Mihai I, amenajat în 1943 la Domeniul Regal Săvârşin, va fi deschis publicului vineri, obiectivul alăturându-se celorlalte care pot fi vizitate, respectiv Muzeul Automobilului, Parcul Regal, Magazinul de suveniruri şi Satul Regal.

Conform Casei Regale, programul de vizite este următorul: luni – joi, doar pentru grupuri organizate cu rezervare prealabilă; vineri, sâmbătă şi duminică – între orele 9,00 şi 18,00. Pentru vizitarea domeniului, adulţii plătesc un bilet de 30 de lei, iar copiii de peste 5 ani şi pensionarii, 15 lei.

Satul Regal este format din Muzeul Automobilului, aflat în clădirea restaurată a garajului regal, Atelierul Auto al Regelui Mihai, aflat în aceeaşi clădire în care a fost în anii 1940, Spălătoria şi Călcătoria, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Intendentului (rămasă aceeaşi cu cea din anii 1940), Casa Tehnică şi Magazinul de Suveniruri.

Muzeul Automobilului este una dintre atracţiile principale, fiind inaugurat în 2011, când Regele Mihai împlinea 90 de ani. Muzeul găzduieşte câteva maşini noi şi de epocă, precum şi expoziţia de fotografii şi documente legate de pasiunea pentru automobil a Regelui Mihai. Atelierul Auto al Regelui Mihai cuprinde piese, unelte şi accesorii originale.

Parcul Regal are în componenţă o grădină ascunsă, un pavilion, un lac cu o insulă, un teren de tenis din 1945, o grădină de trandafiri şi bolta de glicine.

Cel mai important imobil al Domeniului Regal Săvârşin este castelul construit în perioada 1650 – 1680. Castelul a intrat în proprietatea Regelui Mihai în 1943, prin cumpărare, dar a fost confiscat de regimul comunist în 1948, revenind în proprietatea Casei Regale în 2001.

Lucrările de restaurare a Castelului Regal Săvârşin, începute în 2007, au fost încheiate în 2015, investiţiile fiind făcute de Familia Regală.

Alte știri