Atenție la ce cumpărați de pe Internet! Telefoane contrafăcute vândute online. Un orădean a fost „ţepuit”

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor efectuează cercetări față de un bărbat de 48 de ani, din comuna Pietroasele, județul Buzău, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înşelăciune şi punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de investigare a criminalității economice îl bănuiesc pe acesta că, în cursul lunii octombrie a.c., ar fi postat pe un site de anunțuri de pe Internet, un anunț potrivit căruia deținea și oferea spre vânzare un telefon mobil care ar fi aparținut unui brand consacrat, care, ulterior, a fost cumpărat de un tânăr de 18 ani, din municiciul Oradea, în schimbul sumei de 2.500 de lei, inducându-l astfel în eroare pe cumpărător, care, după achiziționarea bunului, a bănuit că produsul astfel cumpărat ar fi contrafăcut. După vânzarea telefonului, vânzătorul a întrerupt orice contact cu cumpărătorul, care nu l-a mai putut contacta.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni și a expertizării respectivului telefon mobil de către titularul mărcii, s-a constatat că telefonul mobil vândut de bărbatul de 48 de ani, prin intermediul Internetului, era contrafăcut.

Prejudiciul, în valoare de 2.500 de lei, a fost recuperat integral de polițiștii bihoreni.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bănuitului.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie informația
Alte știri