Atenţie! Multe cereri pentru șomaj tehnic sunt greşit completate

În prima zi de depuneri a cererilor pentru șomaj tehnic, 5.800 de angajatori din întreaga ţară au făcut cereri. Peste 150 sunt din Bihor.  Chiar dacă procedura este destul de simplă mulţi angajatori bihoreni au dovedit că nu au fost suficient de atenţi la regulile prevăzute de cele două ordonanţe.

„Din păcate, am primit multe solicitări greşit completate sau cu informaţii incomplete, de aceea îi îndemn pe toţi angajatorii să ne contacteze, pentru a le oferi detalii”, a precizat Békési Csaba, seful AJOFM Bihor.

Pentru șomaj tehnic se oferă 75% din salariul mediu brut al angajatului, dar calculul se face de la data suspendării contractului notificat în REVISAL. Pentru cei cu salarii mai mici decât salariul mediu național, calculul se face raportat la 75% din salariul pe care l-a avut salariatul, se trece în listă salariul și indemnizația se cere la 75% din acest salariu.

AJOFM Bihor are o linie telefonică dedicată: 0259-977, iar directorul şi-a făcut public şi numărul de telefon personal (0724-277.288), asigurând că încearcă să ofere sprijin oricărui angajator sau angajat din Bihor.

Distribuie informația
Alte știri