În Municipiul Oradea, mașinile parcate nelegal urmează să fie ridicate începând cu 1 februarie 2017, vehiculele urmând să fie depozitate pe strada Academiei, pe terenul Municipiului Oradea, în spatele bazei Voința, unde li se va asigura paza, anunta Biroul de Presa al Primariei.
Șoferul va putea să-și recupereze mașina numai după ce va plăti contravaloarea ridicării, transportării și depozitării acesteia. Totodată, șoferul va fi nevoit să dovedească fie că este proprietar al mașinii, fie că o deține în mod legal.
Tariful perceput pentru ridicare, transport și depozitarea mașinii parcate nelegal este de 300 de lei, la care se adaugă plata custodiei de 2 lei/oră în primele 48 de ore, iar dacă șoferul apare la mașină si operațiunea de ridicare nu se finalizează, acesta va achita 150 de lei. La aceste taxe se adaugă sancțiunea amenzii de 4 puncte petru staționare interzisă (1 punct echivalând cu 10% din salariul minim pe economie), și încă 3 puncte penalizare.
Primăria perfectează în această perioadă detaliile necesare implementării actului normativ în Municipiul Oradea, astfel încât începând cu prima zi a lunii februarie 2017, autovehiculele parcate ori staționate nelegal să poată fi ridicate în condiții de legalitate.
În acest sens, în cursul zilei de luni, 30 ianuarie, se va semna un protocol de colaborare între Primăria Municipiului Oradea și Poliția Municipiului Oradea, și între Primăria Municipiului Oradea și Poliția Locală Oradea.
Situații în care mașinile pot fi ridicate
Măsura va putea fi dispusă de un polițist rutier ori de polițistul local, în următoarele situații în care staționarea mașinilor este interzisă pe partea carosabilă a drumului (și situația în care doar una sau două dintre roțile mașinii se află pe partea carosabilă):
- în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
- în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării;
- pe drumurile publice cu o lățime mai mică de șase metri;
- în dreptul căilor de acces ce deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
- în pante și în rampe;
- în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă” (în altă zi sau perioadă decât cea permisă) ori indicatorul cu semnificația „Zonă de staționare cu durată limitată” (peste durata stabilită).