Atenționare cod galben de inundații pe râuri din județul Bihor și în alte zone din țară

Foto: arhiva

Hidrologii au emis atenționări cod galben de inundații în Bihor și alte zone din țară, având în vedere avertizările meteo de furtuni și ploi torențiale valabile în această perioadă. E in vigoare de duminică, 24 aprilie, ora 20.00 până marți, 26 aprilie, ora 9.00.

Vizate sunt râurile din bazinele hidrografice:

  • Vișeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuș – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureș)
  • Tur – bazin amonte Ac. Călineşti Oaş şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Călineşti Oaş (judeţul Satu Mare)
  • Someșul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistrița Năsăud)
  • Someșul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior  (judeţele: Cluj şi Bihor)
  • Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior  (judeţele: Cluj şi Bihor)
  • Crişul Negru – bazin amonte S.H. Beiuş şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Beiuş (judeţele: Bihor şi Arad)
  • Crişul Alb – bazin amonte S.H. Gurahonţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad)
  • Arieş – bazin amonte S.H. Câmpeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpeni (judeţele: Alba şi Cluj)
  • Mureş – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Ocna Mureş (judeţele: Alba, Hunedoara şi Arad)
  • Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Balinţ (judeţul Timiş)
  • Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin amonte Ac. Cadar Duboz (judeţele: Caraş Severin şi Timiş)
  • Bistriţa (afluent al Siretului) – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba – amonte Ac. Izvoru Muntelui (judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita).

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor şi Alba.

Distribuie informația
Alte știri