Au demarat lucrările de introducere a rețelelor de gaz în alte 5 comune din Bihor. Vezi care sunt

Luni, 3 iunie, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor la rețelele de gaz în comunele Rieni, Buntești, Drăgănești, Lazuri de Beiuș și Pietroasa. Consiliul Județean Bihor a sprijinit direct proiectul, logistic și prin expertiză tehnică.

Lungimea totală a rețelelor de gaz în cele cinci unități administrativ-teritoriale va fi de 115 kilometri, cu peste 3.300 de branșamente.

Cele cinci comune fac parte din A.D.I. (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară) Gaz Sud Bihor. Toate satele aparținătoare comunelor vor beneficia de alimentare cu gaz. Am dimensionat conductele astfel încât și comunele limitrofe să se poată racorda în viitor. Mulțumesc tuturor celor care au făcut ca acest proiect să fie realizabil”, a precizat Gheorghe Bota, primarul comunei Rieni, liderul asocierii dintre cele cinci comune.

De la semnarea contractului de proiectare și execuție, din ianuarie 2024, a fost obținută autorizația de înființare de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și a fost realizat proiectul tehnic.

Termenul de execuție este de 12 luni. Valoarea contractului semnat cu asocierea de firme Precon Transilvania SRL (lider), Distrigaz Vest, Gazmind SRL, Luxten Lighting Company SA și Trans Ar Trust Instalații S.A. este de 66.350.312,41 lei, fără TVA.

Proiectul „Înființarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în comunele Drăgănești, Buntești, Rieni, Lazuri de Beiuș, Pietroasa, județul Bihor” este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Consiliul Județean Bihor derulează din 2021 un program multianual prin care sprijină financiar și cu expertiză UAT-urile interesate de introducerea sau extinderea rețelelor de gaze naturale. Instituția alocă în fiecare an un million de euro prin acest program, ceea ce permite susținerea a 5 sau 6 primării. Este singurul Consiliu Județean din România care derulează un astfel de proiect. 

Sprijinul Consiliului Județean Bihor constă și în consiliere juridică și financiară, în obținerea avizelor necesare, întocmirea documentațiilor, dar și implicare în implementarea proiectului.

În prezent, în 22 de comune și orașe din județul Bihor sunt realizate rețelele de gaze naturale (adică au licențe de operare), în 27 de unități administrative-teritoriale (UAT) proiectele se află în curs de implementare, iar Consiliul Județean Bihor intenționează să sprijine alte 33 de orașe și comune până în 2030.

Distribuie informația
Alte știri