Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru realizarea Centurii Beiuș

În ședința extraordinară de astăzi, 10 iunie, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico – economici pentru realizarea Centurii Beiuș.

Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, iar profilul transversal cuprinde următoarele caracterisitici: lățimea părții carosabile – 7 metri + supralărgiri, lățimea benzii de încadrare – 2 x 0,75 metri, lățimea acostamentului – 2 x1,70 metri. Proiectul presupune construirea a patru poduri și a trei pasaje, cu o lungime totală de 1,85 de kilometri.

Ne propunem ca după aprobarea proiectului în comsia tehnico-economică a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe care sper să o obținem în prima jumătate a lunii iulie, să demarăm procedura de licitație pentru desemnarea unui constructor. Documentația pe care o avem este la stadiul de Proiect Tehnic (PT), deci nu va mai fi nevoie de o durată de proiectare. Estimăm că, dacă nu vor fi contestații, cel mai târziu în priumăvara anului viitor vom putea începe efectiv lucrările, prognozând că la finalul anului 2023 centura va fi gata”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, într-o conferință de presă care a precedat ședința extraordinară.

Durata de realizare a investiției „Varianta ocolitoare Ștei (Beiuș) – etapa I – Centura Beiuș” este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a proiectului este de 69 de milioane de euro, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, din fonduri de la bugetul de stat și de la bugetul Consiliului Județean Bihor.

Tot astăzi a fost votat și proiectul de hotărâre privind aprobarea coridorului de expropriere extins pentru lucrarea de utilitate publică, după ce statul român a expropriat deja 95% din suprafața necesară realizării centurii Beiuș. Vor fi preluate exlcusiv terenuri agricole a căror valoare cumulată este de aproximativ 100.000 de euro.

Distribuie informația
Alte știri