Austria anunță că își menține veto privind aderarea României și a Bulgariei la Schengen cu granițele terestre

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a anunțat că Viena menține dreptul de veto la aderarea României și a Bulgariei la Schengen cu granițele terestre. ”Controalele la frontierele terestre sunt încă necesare”, a declarat acesta, pentru diepresse.

 Pe de altă parte, Gerhard Karner a spus că Austria nu impune condiții concrete celor două țări.

„Nu este vorba doar de România și Bulgaria. Întregul sistem de migrație este într-o situație dezastruoasă. Nu eu sunt cel care dă note pentru România și Bulgaria. Fac campanie la nivel european pentru un sistem funcțional. Iar acest lucru se va întâmpla doar dacă granița externă va fi protejată. Aceasta este, de asemenea, o parte esențială a noului pact privind azilul și migrația asupra căruia UE a convenit și pe care trebuie să îl punem în aplicare. Numai atunci va putea exista din nou o libertate deplină de circulație în UE”, a declarat acesta.

Karner a mai spus că: ”Împreună cu România și Bulgaria, am făcut acum un pas înainte cu Schengen aerian și, de altfel, și cu Schengen maritim. Și trebuie să continuăm să avansăm pas cu pas”, apoi a adăugat că:

”Nu este treaba Austriei să elaboreze un calendar sau să facă vreo reglementare. Este treaba Comisiei să se asigure că sistemul general funcționează”.

Distribuie informația
Alte știri