Avertismentul doctorului Suciu: Valul trei al pandemiei stă la ușă. Riscăm iar să ajungem la un număr uriaș de cazuri grave care au nevoie de Terapie Intensivă

Foto: Vitalie Hotonogu

Medicul Alin Suciu, din Oradea, specialist în Medicină de Urgență și Pneumologie trage un semnal de alarmă și spune că România riscă, dacă nu va fi atentă, să fie lovită de un nou val de infecții care vor suprasolicita sistemul medical.

„Sunt de vârste amestecate. Preponderent persoane vârstnice, dar și foarte mulți tineri. Slovacia are 345 de persoane intubate și ventilate mecanic și cea mai ridicată mortalitate cauzată de Covid. Sunt probleme. Este un val care a lovit din plin țara. Am fost primiți foarte bine, am găsit mult entuziasm și recunoștință. Încercăm doar să ajutăm, fiindcă știm cum este. Trebuie să fim toți atenți în România. Distanța nu este foarte mare, iar dacă nu se vor respecta regulile de distanțare, dacă nu vom accelera procesul de vaccinare, numărul de cazuri va crește și va urma al treilea val. Valul al treilea al pandemiei este la ușă, să știți, iar dacă nu vom fi atenți, vom ajunge iar la un număr uriaș de pacienți care au nevoie de Terapie Intensivă. Presiunea va crește din nou pe sistemul sanitar”, a declarat medicul Alin Suciu pentru G4media.ro.

Distribuie informația
Alte știri