Avizul epidemiologic nu este necesar la revenirea din vacanță. Ce mai trebuie părinții să știe

Avizul epidemiologic se solicită doar la prima înscriere într-o unitate de învățământ, nu la începutul fiecărui an școlar. Astfel, documentul de la medic este necesar la înscrierea la grădiniță, în clasa pregătitoare (la școală) și la înscrierea la liceu în clasa a IX-a sau la orice altă înmatriculare într-o unitate de învățământ preuniversitar, potrivit edupedu.ro

Această schimbare s-a făcut anul trecut printr-un ordin dat de Ministerul Sănătății. De asemenea, avizul epidemiologic va fi solicitat în cazul transferului între unități de învățământ.

De asemenea, părinții trebuie să știe și că auxiliarele didactice (caiete de lucru, culegeri) care nu sunt cele obligatorii date gratuit de minister, ci cele cerute la clasă de învățător/profesor, se cumpără doar cu aprobarea părinților, prin achiziționarea voluntară, fie în mod individual, fie în mod colectiv, prin intermediul asociațiilor de părinți, acolo unde există, mai scrie Federația.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri