Bacalaureatul continuă cu proba obligatorie a profilului

Prima sesiune a examenului de bacalaureat va continua marţi cu proba obligatorie a profilului – Matematică şi Istorie, în funcţie de profil, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Joi va fi proba la alegere a profilului şi specializării, unde se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie.

Vineri, elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale vor susţine proba de Limba şi literatura maternă.

Potrivit datelor transmise de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului, peste 134.000 de candidaţi (peste 119.000 din promoţia curentă şi peste 15.000 din seriile anterioare) sunt aşteptaţi să susţină examenul în această sesiune (toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate).

Probele încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8,30.

În zilele în care se desfăşoară probele scrise, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi, între orele 8,00 – 16,00, linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind organizarea/desfăşurarea examenului.

Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie va publica subiectele şi baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15,00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Distribuie informația
Alte știri