Asociația Banca Regională pentru Alimente Oradea a ajuns la finalul implementării programului Bine360. La sfârșitul anului trecut, Asociația a obținut un grant în valoare de 18.500 de euro pentru creșterea capacității organizaționale și eficientizarea sprijinului acordat refugiaților. Finanțarea a venit din partea People In Need, prin intermediul Fundației Comunitare Oradea și Federația Fundațiile Comunitare din România. Aceasta a asigurat o parte din costurile operaționale și de dezvoltare a capacității organizaționale în perioada decembrie 2022 – iulie 2023.
În perioada decembrie 2022 – iulie 2023, Banca pentru Alimente Oradea a colectat 45 de tone de produse alimentare si nealimentare, ca și donație, cu care a sprijinit 13 organizatii care le-au oferit ulterior unui număr lunar de 2.065 de refugiați ucraineni din județele Bihor, Maramureș, Satu Mare. În plus, pe lângă sprijinul acordat refugiaților de pe teritoriul României, o parte dintre produse au ajuns și la Cernăuți, la aproximativ 1.000 de persoane. În cele 18 luni de la începerea conflictului din Ucraina, Banca pentru Alimente Oradea s-a implicat constant și a colectat și donat peste 200 de tone de alimente, dar și produse de igienă personală, haine, pături etc, produse atât de necesare persoanelor refugiate.
„Chiar dacă în ultima perioadă se vorbește din ce în ce mai puțin despre situația refugiaților, criza umanitară nu s-a încheiat, iar persoanele care au fugit din calea războiului și-au găsit refugiu și alinare în România și au nevoie de sprijin în continuare. Așa cum ne-am asumat la începutul războiului, am continuat sa le oferim sprijin pe termen lung și în 2023 prin intermediul asociațiilor partenere care îi au în grijă. Ne-au marcat povestile lor de viață si ne bucurăm că am reusit să le alinăm puțin din tristețe și să le fim alături și personal în cadrul a două evenimente ce le-au fost dedicate. Cu ocazia Craciunului ucrainean, am organizat un eveniment dedicat unui număr de 45 de familii, alături de Crucea Roșie Bihor și Fundația Șinca, iar Revelionul ucrainean l-am celebrat împreună cu Centrul Creștin Viața Nouă Oradea, unde am donat produse pentru 60 de familii”, a declarat Gabriela Vereș, președintele Băncii pentru Alimente Oradea.
Prin programul Bine360 Banca pentru Alimente Oradea și-a crescut capacitatea organizațională și performanța în cele 9 luni de implementare. Programul de sprijinire a refugiaților a reprezentat 11% din ajutoarele colectate și distribuite de Banca pentru Alimente Oradea în 2023 și va fi continuat în măsura posibilităților până la finele anului cu fonduri atrase din alte surse.
Despre Banca pentru Alimente Oradea:
Banca pentru Alimente Oradea este o asociație non-profit cu scopul reducerii risipei alimentare și a sărăciei în județele Bihor, Sălaj, Maramureș și Satu Mare. Activitatea cotidiană a asociației este de recuperare a surplusului alimentar de la producători, comercianți și distribuitori și de donare a acestuia spre asociații și fundații cu programe social-caritabile dedicate beneficiarilor din categorii defavorizate. În prezent sunt susținute 130 de organizații prin care ajutoarele donate lunar ajung la peste 30.000 de persoane în nevoie. În 3 ani de activitate, Banca a salvat de la risipă 2038 de tone de alimente si produse nealimentare, contribuind astfel la reducerea risipei alimentare și a sărăciei, precum și la protejarea mediului înconjurător din România.