Bani de la Guvern pentru Filarmonica Oradea

Foto: arhiva

Guvernul a aprobat joi suma de 75 milioane lei reprezentând fonduri suplimentare pentru primării şi consilii judeţene, precum şi suma de 218 milioane lei pentru susţinerea activităţii a 68 de instituţii de cultură din teritoriu, respectiv teatre, filarmonici şi opere.

Printre entităţile care beneficiază de fonduri de la Guvern se află şi primăriile conduse de Robert Negoiţă (Sectorul 3), Daniel Băluţă (Sectorul 4) şi Cristian Popescu Piedone (Sectorul 5).

„Guvernul a alocat fonduri suplimentare pentru buna desfăşurare a activităţii unor domenii şi instituţii publice după cum urmează: 75 de milioane de lei vor merge către sectoarele 3, 4 şi 5 ale Capitalei, către 15 municipii din ţară, 10 oraşe, 31 de comune şi cinci consilii judeţene. Banii sunt pentru plata cheltuielilor curente, pentru salarii, cheltuieli pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială, plata unor facturi restante, a serviciilor publice din subordine, pentru cofinanţarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă sau cu finanţare din programe naţionale aflate în implementare, precum şi plata unor cheltuieli stabilite prin hotărâri judecătoreşti”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, la finalul şedinţei de Guvern.

De asemenea, Executivul a aprobat suma de 218 milioane lei pentru finanţarea a 68 de instituţii de cultură.

„Pentru susţinerea activităţilor teatrelor, operelor, filarmonicilor, centrelor culturale din sub ordinea autorităţilor locale, Guvernul a alocat suma de 218 milioane lei, fonduri care vor finanţa activitatea a 68 de instituţii de cultură, între care menţionez câteva: Filarmonica din Arad, Filarmonica Argeş şi Filarmonica Bacău, Oradea, Botoşani, Opera din Braşov şi 46 de teatre locale”, a mai spus Mihai Constantin. 

Distribuie informația
Alte știri