Bani de la Ministerul Mediului pentru românii care accesează Programul de împăduriri

Peste 50.000 de hectare ar putea fi împădurite până în 2026 cu fonduri europene. 730 de milioane de euro pot fi folosite pentru astfel de investiții – inclusiv în zone urbane – iar banii pot fi obținuți atât de autorități publice, cât și de populație.

În funcție de plantație și de zonă, proprietarii de terenuri pot primi sume diferite.

De exemplu, pentru o plantație de stejar, se acordă 19.600 de euro/hectar, iar pentru una de salcâm, 10.600 de euro. În plus, pentru o perioadă de 20 de ani, proprietarii de păduri vor primi și 456 de euro/hectar anual pentru a-și menține plantația.

Zonele vizate sunt cele fără păduri, vulnerabile schimbărilor climatice. La nivel național, fondul forestier înseamnă mai puțin de 28% din suprafața țării, adică 6,6 milioane de hectare.

Proprietarii de terenuri interesați – de la cei publici până la privați – se pot înscrie deja pe site-ul Ministerului Mediului pentru a primi banii. Și terenurile agricole pot fi împădurite, după ce proprietarii primesc un aviz de la Garda Forestieră.

Distribuie informația
Alte știri