Bărbatul plecat de la casa socrilor din Buntești, căutat de forțe de ordine și voluntari, a fost găsit mort într-o râpă

La data de 8 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi, pompieri și de voluntari, au continuat cercetările și căutările pentru găsirea unui bărbat de 49 de ani, din municipiul București, care plecase voluntar, de la domiciliul socrilor săi, din localitatea Poienii de Jos, comuna Buntești, județul Bihor, la data de 6 mai 2024, în jurul orei 19.00, fără a mai reveni, aspecte cu privire la care Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat la data de 7 mai a.c., la ora 00.10.

Astfel, în jurul orei 13.00, bărbatul de 49 de ani a fost găsit, din nefericire, decedat, într-o râpă dintr-o zonă împădurită, greu accesibilă, din proximitatea municipiului Beiuș, județul Bihor.

Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării necropsiei.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.

Distribuie informația
Alte știri