Baschet masculin: Oradea a urcat pe podiumul Ligii Naționale după victoria cu Craiova

CSM CSU Oradea a urcat pe podiumul Ligii Naţionale de baschet masculin după ce a învins-o pe SCMU Craiova cu scorul de 65-60 (14-15, 15-17, 17-15, 19-13), vineri, în Sala Dinamo din Bucureşti.

Pentru orădeni, medaliaţi cu bronz în FIBA Europe Cup, a fost a opta victorie consecutivă în campionat.

Diferenţa s-a făcut în ultimul sfert al meciului, MVP-ul orădenilor fiind Garlon Everett Green, cu un double-double, 14 puncte şi 11 recuperări. Aaron Broussard a adăugat 10 p, 6 rec, 4 pase decisive, Cătălin Baciu, 10 p, 4 rec, iar Stephen Jeffrey Carino Holt, 12 p. De la învinşi, cel mai bun a fost Payton Reed Henson, cu 15 p, 5 rec.

Distribuie informația
Alte știri