Baschetbaliștii orădeni vor susține două partide în următoarele 5 zile

Foto: baschet.ro

CSM CSU Oradea susține două partide în cursul acestei săptămâni. Roș-albaștrii continuă aventurile în cupele europene, respectiv în întrecerea internă.

Miercuri (29.01), ora 19:00, campioana României se duelează cu Ironi Ness Ziona, în cadrul etapei a 5-a, penultima, din Grupa J în FIBA Europe Cup – ediția 2019/20. Partida se desfășoară în Israel și poate fi urmărită în transmisiune directă pe canalul YouTube FIBA (internet).

Sâmbătă (01.02), ora 20:30, CSM-ul primește vizita echipei Dinamo Știința București, într-un meci contând pentru etapa a 2-a din TOP 6 în Liga Națională de baschet masculin – ediția 2019/20. Confruntarea va avea loc la Arena Antonio Alexe și va fi transmisă în direct la DigiSport.

Distribuie informația
Alte știri