Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea vor disputa acasă ultimul meci din 2022

Foto: facebook/csm oradea

CSM CSU Oradea primește vizita echipei SCM Ohma Mozzart Bet Timișoara în ultimul meci din anul calendaristic 2022 pentru ambele echipe. Meciul contează pentru Conferința B din Liga Națională de Baschet masculin – ediția 2022/23, Etapa a 12-a.

Jocul se desfășoare miercuri (28.12), ora 17:00, la Arena Antonio Alexe. Confruntarea va fi transmisă în direct la TV pe DigiSport și PrimaSport, respectiv online pe FRB TV (YouTube).

Va fi primul meci în acest sezon competițional susținut la Arena Antonio Alexe. Precedentele partide au avut loc la Oradea Arena. Va fi prima apariție în sala veche după meciul cu FC Argeș Pitești din finala mică a Ligii Naționale – ediția 2021/22.

Distribuie informația
Alte știri