Bătută de concubin, o bihoreancă gravidă în 8 luni, era obligată de acesta să cerșească în Arad

În după amiaza zilei de 14.12.2022, în jurul orelor 16.00, polițiștii localil din Arad au sesizat prezența unei femei gravide care apela la mila publicului în proximitatea bisericii greco-catolice din zona UTA, însoțită de un un copil în vârstă de aproximativ un an, a transmis Poliția Locală Aard.

După identificarea celei în cauză, a rezultat că C.M.M., originară dintr-un oraș al județului Bihor, însărcinată în 8 luni și mamă a minorului de 10 luni care o însoțea locuiește fără forme legale într-una din zonele din nordul municipiului Arad identificate anterior de DGPL ca fiind utilizate de persoanele fără adăpost sosite din alte UAT.

Concubinul lui C.M.M. provine tot din județul Bihor și, din datele obținute ulterior sancționării pentru cerșetorie, adoptă, ocazional, un comportament violent care o forțează să părăsească adăpostul respectiv, refugiindu-se pe domeniul public.

Luând act de aspectele relatate de tânăra respectivă, polițiștii locali au transportat-o împreună cu băiatul la centrul de minori al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de pe strada Udrea, unde a fost predată asistenților sociali.

Distribuie informația
Alte știri