Beat şi fără permis de conducere, la ghidonul unui moped, un tânăr bihorean a ajuns la spital. Nu singur însă

Luni, 5 iulie a.c., la ora 07.20, pe drumul județean 191/B, în localitatea bihoreană Budoi, un tânăr de 23 de ani, din comuna Derna, județul Bihor, în timp ce conducea o motocicletă, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, pe direcţia Voivozi – Derna şi având o concentrație de alcool de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă, a lovit un cap de pod, iar apoi a fost proiectat în poarta de acces a unui imobil.

În urma accidentului rutier, atât conducătorul motocicletei, cât și un tânăr de 21 de ani, din comuna Popești, județul Bihor, pasager al său, au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportaţi la spital.

Tânărului de 23 de ani, care conducea motocicleta, i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Distribuie informația
Alte știri