Beneficii şi riscuri în caz de consum al cărnii de miel. Sfaturile DSP Bihor

În urma analizelor de laborator efectuate, 100 grame de carne de miel au o valoare calorica ridicata de  200 – 300 kcal şi un conţinut ridicat de  potasiu. Organele (în special ficatul), dar si carnea, conţin foarte mult fier, care se absoarbe foarte uşor, zinc şi carnitina cu rol energetic şi cantităţi mici de calciu, acidu folic şi vitamina E. Are un conţinut de proteine ridicat dar şi multe grăsimi saturate (80 mg de colesterol la 100 grame).

Carnea mieilor cu greutate mai mica de 10 kg sau sub 9 săptămâni poate produce, la persoane predispuse genetic – cu boli preexistente – sau în caz de consum excesiv, probleme legate de:

– conţinutul ridicat de colagen bogat in oxipurine: este greu digerabil iar excesul creează probleme cum ar fi:  atac de gută, la cei suferinzi deja, şi boli gastro-intestinale şi hepato-renale, la cei predispuşi unor asemenea afecţiuni (cu hiperuricemie);

– conţinutul scăzut de fibre alimentare: recomandăm consumul în asociere cu legume pentru a preveni constipaţia; stufatul sau drobul trebuie sa aibă cat mai multa verdeaţă şi orez;

– conţinutul crescut de lipide: are risc aterogen, în special la cei cu boli cardiovasculare, sau risc de colici biliare, pancreatită;

– conţinutul crescut de proteine: predispune la alergii.

 

DSP Bihor recomandă cetăţenilor respectarea şi a următoarelor măsuri în cazul consumului cărnii de miel:

–         în cazul preparării ciorbelor, adăugarea cărnii doar in momentul fierberii şi, pe cât e posibil, folosirea cărnii de la miei de 10-14 kg;

–         prepararea cărnii de miel înăbuşita sau preparată pe grătar, evitându-se pe cat posibil prăjelile, iar stufatul trebuie sa conţină cat mai multe legume, deoarece carnea nu conţine fibre şi legumele vor ajuta prevenirea constipaţiei.

–         evitarea  asocierii cărnii de miel cu pâine, mămăliga sau paste. Ea trebuie asociata doar cu legume.

–         la achiziţionare, verificarea existenţei ştampilei sanitar-veterinare.

–         nu cumpăraţi şi nu folosiţi pentru preparare şi consum carnea de miel care a fost depozitata la temperaturi mai mari de patru grade Celsius.

În situaţia în care starea generală este alterată recomandăm adresarea la cea mai apropiată unitate medicală care are program de activitate permanent pentru cazurile urgente în scopul examinării medicale şi instituirii precoce a tratamentului adecvat.

Distribuie informația
Alte știri