Bibliotecarul Avram Iancu a încheiat cu succes traversarea înot a Mării Galileii

Foto: facebook/ Avram Iancu

Bibliotecarul Avram Iancu a încheiat cu succes, marţi după-amiază, traversarea înot a Mării Galileii, din Israel. Sportivul din Petroşani a reușit astfel să-şi înscrie numele alături de alţi 67 de înotători din lume care au dus până la capăt o asemenea performanţă.

„Am făcut-o şi pe asta! Îţi mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai ajutat să fac acest înot!”, a spus Avram Iancu la finalul cursei, după ce s-a aşezat, în genunchi, pe o plajă, în punctul de final al cursei sale de peste 20 de kilometri.

Înotătorul le-a mulţumit apoi tuturor celor care i-au urmărit parcursul cursei de înot din Marea Galileii.

„A fost o cursă obositoare, pe care am finalizat-o după aproape 11 ore şi 40 de minute. Soarele a fost foarte puternic şi mi-a făcut ceva probleme. Mă bucur pentru această reuşită şi pentru românii care au crezut în mine şi m-au încurajat pe tot parcursul zilei. Le mulţumesc tuturor”, a declarat Avram Iancu, pentru Agerpres.

Înotătorul din Petroşani a spus că ideea acestei curse i-a venit anul trecut, după ce a aflat că există posibilitatea ca această traversare să fie omologată oficial şi că până acum 67 de persoane au reuşit această performanţă.

Marea Galileei este un lac de apă dulce situat în nord-estul Israelului, are o adâncime de 44 metri, o lungime de 21 kilometri şi o suprafaţă de 168 kilometri pătraţi.

Distribuie informația
Alte știri