Bienala de Arhitectură Transilvania 2021 este gata de start! Se lansează simultan în Cluj-Napoca, Oradea, Satu-Mare, Baia Mare și Alba Iulia

Bienala de Arhitectură Transilvania 2021 debutează pe 15 octombrie 2021, simultan în Cluj-Napoca, Oradea, Satu-Mare, Baia Mare și Alba Iulia. Manifestările se vor încheia pe 30 octombrie, atunci când va avea loc decernarea premiilor BATRA.

Tema ediției 2021 este ”(.com)unitate” și este inspirată de nevoia profesioniștilor de a se implica în comunitate, după această perioadă în care cu toții ne-am redescoperit și ne-am redefinit.

”Am ajuns la a cincea ediție de BATRA și, ca la fiecare ediție de până acum, ne dorim să fie un eveniment cu valoare educativă prin care să prezentăm activitatea membrilor  filialelor Ordinului Arhitecților din România participante, dar și să monitorizăm și să definim viziunea și direcția arhitecturii recente. Fiecare ediție are un concept bine definit, structurat ca un program cultural și educativ, cu vernisaje, expoziții, conferințe, ateliere, prezentări interactive, mese rotunde, tururi ghidate și gale”, spune Daniela Maier, președintele Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania.

Evenimentele programate în cadrul ediției din acest an sunt adaptate particularităților locale din cele cinci orașe participante, fiecare filială implicată având un program propriu. Printre acestea amintim prezentări de carte ale unor arhitecți și urbaniști de renume, cum ar fi Vasile Mitrea și Marian Lazăr în dialog cu Șerban Țigănaș, Alexandru Răuță sau Silviu Medeșan, workshopuri de vizualizare arhitecturală sau de tehnici de comunicare și oratorie pentru arhitecți, sesiuni de consultanță gratuită cu un arhitect pentru publicul larg, tururi ghidate sau conferințe și prezentări pe teme de interes, cum ar fi economia circulară.

Mai mult, pentru a conecta întreaga țară cu demersul arhitecților, BATRA va fi gazda unui eveniment unic în România, ajuns deja la cea de-a doua ediție: Gala Bienalelor și Anualelor de Arhitectură, în cadrul căreia sunt expuse lucrările celor mai mari anuale sau bienale de arhitectură organizate în România, în ultimii doi ani.

În cadrul BATRA 2021, juriul principal și juriile speciale vor acorda premii pentru cele mai bune proiecte înscrise în concurs la cele 17 secțiuni din acest an (dintre care șapte sunt secțiuni speciale).

De asemenea, doua concursuri de soluții au fost lansate în cadrul BATRA 2021: unul pentru un parc incluziv, care urmează să se construiască în Parcul Rozelor din Cluj-Napoca, la inițiativa Serviciului de Ajutor Maltez, și unul de design de obiect, care are rolul de a găsi cea mai bună soluție pentru un recipient de colectare a capacelor de plastic, desfășurat în parteneriat cu Capace cu suflet.

Organizatorii evenimentului s-au adaptat condițiilor sanitare speciale, astfel încât o bună parte dintre manifestări vor fi transmise și online, pe pagina de Facebook a Bienalei de Arhitectura Transilvania. Acces fizic la evenimente vor avea doar persoanele care pot face dovada vaccinării cu schema completă sau a trecerii prin boala COVID în ultimele 180 de zile, în limita locurilor disponibile în spațiile închise.

Alte știri