Bihorean arestat pentru exhibiţionism și alte acte sexuale explicite, în fața unei femei, într-un parc din Oradea

Luni, 6 martie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 39 de ani, din localitatea Pădurea Neagră, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri în formă continuată.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la 5 martie a.c., în timp ce se afla în Parcul 1 Decembrie din municipiul Oradea, ar fi săvârșit acte de exhibiţionism și alte acte sexuale explicite, în fața unei femei care se afla pe o bancă din parc, provocându-i o stare de indignare și aducând, astfel, atingere bunelor moravuri.

Acesta a fost depistat cu operativitate de polițiștii orădeni de ordine publică, la scurt timp de la sesizare, în imediata apropiere a locului faptei.

Același bărbat este bănuit de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei că, la 24 februarie a.c., în jurul orei 00.30, în timp ce se afla într-o sală de jocuri din municipiul Oradea, ar fi săvârșit acte de exhibiţionism și ar fi încercat să o atingă pe o tânără de 18 ani, angajată a societății comerciale, în zona intimă, reușind să o atingă parțial doar, pentru că tânăra i-a împins mâna. Acesta ar fi continuat actele de exibiționism în fața tinerei, căreia i-ar fi adresat cuvinte și expresii cu conotație sexuală, provocându-i o stare de indignare care a determinat-o să îl scoată afară din incinta sălii (faptă sesizată poliției tot la 5 martie a.c.).

Marți, 7 martie a.c., bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă, iar propunerea procurorului a fost admisă, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei – Poliția Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bărbatului de 39 de ani.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri