Incident şocant în localitatea bihoreană Borozel. Un bărbat în vârstă de 49 de ani şi-a ucis fratele mai mare, înjunghiindu-l cu un cuţit în piept.
Incidentul a fost anunţat prin 112, de un membru al familiei. În ciuda intervenției medicale, bărbatul înjunghiat a murit.
“În data de 06 .11. 2023, în jurul orelor 22:00, în timp ce se afla la domiciliul său din comuna Borod, judeţul Bihor, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul P.S.O l-a agresat pe fratele său P.C.I, aplicându-i acestuia o lovitură cu un cuţit, având lungimea lamei de 21 centimetri, la nivelul pieptului, provocându-i o plagă înţepată /penetrantă subclavicular dreapta, între coastele 2 şi 3, care a condus la decesul victimei P.C.I.”, au transmis procurorii.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-au realizat cu sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor, au mai informat procurorii.