Bihoreanul Mihai Sorin Dringo a cucerit aurul în prima zi a Campionatelor Balcanice de atletism de la Craiova

Foto: gettyimages.com

România a cucerit 9 medalii, 5 de aur, 2 de argint şi 2 de bronz, sâmbătă, în prima zi a Campionatelor Balcanice de atletism pentru seniori, găzduite de Stadionul ”Nicolae Mărăşescu” din Craiova.

Medalii de aur pentru România la cea de-a 75-a ediţie a Campionatelor Balcanice au câştigat Gabriel Bitan (lungime), Andrei Rareş Toader (greutate), Mihai Sorin Dringo (400 m), Claudia Mihaela Bobocea (800 m) şi ştafeta masculină de 4×100 m (Petre Nicolae Rezmiveş, Alin Ionuţ Anton, Ionuţ Andrei Neagoe, Marian Valentin Tănase).

Atletul român Mihai Sorin Dringo, legitimat la CSU CSM Oradea, a câştigat cursa de 400 m, cu timpul de 45 sec 79/100. A fost urmat de Oleksandr Pohorilko (Ucraina) 45.86, Bosko Kijanovic (Serbia) 45.98 si de Robert Parge 46.36.

Argintul a fost cucerit de Valentin Toboc (lungime) şi Claudia Prisecaru (3.000 m obstacole), iar bronzul a fost obţinut de Elena Andreea Taloş (triplusalt) şi Elena Mirela Lavric (400 m).

România participă la competiţie cu un lot de 73 de atleţi, 38 de băieţi şi 35 de fete.

Sursa: agerpres.ro

Distribuie informația
Alte știri