Bihorenii sunt aşteptaţi cu “Porţi Deschise” pentru a celebra “Ziua Protecţiei Civile din România”

Bihorenii sunt aşteptaţi joi, 28 februarie la „Ziua Porţilor Deschise”, atât la sediul ISU Crisana din Oradea (str. Avram Iancu, nr.9), cât şi la sediile tuturor subunităţilor din judeţ. Activitățile se vor derula in intervalul orar 10 – 14 şi sunt menite a celebra “Ziua Protecţiei Civile din România”.

Se va face o prezentare a tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice ale pompierilor, urmate de exerciţii demonstrative. De asemenea, în acelaşi interval orar, doritorii vor putea vizita şi Muzeul Pompierilor Bihoreni, amenajat la sediul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, din strada Aluminei, nr. 57.

Evenimentul marchează momentul istoric în care, în urmă cu 86 de ani, Regele Carol al II-lea, a aprobat prin Înalt Decret Regal, “Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene”, document care avea să constituie actul de înfiinţare a Protecţiei Civile din România.

Distribuie informația
Alte știri