Bihorul, din nou sub cod galben de averse şi descărcări electrice

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru Bucureşti în care de sâmbătă, ora 11.00, până marţi la ora 23.00, în Capitală vor fi înregistrate averse averse, descărcări electrice şi vânt puternic şi temperaturile maxime vor fi între 20 şi 26 de grade.

De asemenea, pe parcursul zilei de sâmbătă în zonele de deal şi de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova şi în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.

Cod galben va fi şi duminică, între orele 2.00 şi 10.00, când în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în zonele montane aferente vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 35…40 l/mp.

Distribuie informația
Alte știri