Bihorul, în topul firmelor care şi-au suspendat activitatea

Foto: www.wall-street.ro

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a scăzut, în primele şapte luni din 2020, cu 29,8% faţă de perioada similară din 2019, ajungând la 6.177, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în perioada ianuarie – iulie 2020 erau din Bucureşti, respectiv 641 (în scădere cu 25,64% faţă de aceeaşi perioadă din 2019), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 436 firme suspendate (în scădere cu 8,21%), Bihor – cu 295 firme (-33,26%) şi Iaşi – cu 263 firme (-18,07%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (24, în scădere cu 35,14%, faţă de ianuarie – iulie 2019), Gorj (40, în scădere cu 56,99%) şi Giurgiu (40, -55,06%).

Potrivit sursei citate, în niciun judeţ nu au fost înregistrate creşteri ale numărului de suspendări, în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Mehedinţi (-60%), Vrancea (-58,55%) şi Gorj (-56,99%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.704 (-37,63%), în alte activităţi de servicii – 676 suspendări (-15,71%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 514 suspendări (-28,31%).

Distribuie informația
Alte știri