Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare meteo Cod portocaliu şi Cod galben de ploi şi furtuni valabilă în toată ţara pe parcursul zilei de duminică.
Conform specialiştilor ANM, între orele 08:00 – 20:00, aversele se vor extinde în cea mai mare parte a ţării şi local în regiunile sudice vor fi însoţite de descărcări electrice. Izolat vor fi vijelii şi va cădea grindină. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25 – 40 l/mp şi, local, de peste 50 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45 – 65 km/h.
În Moldova şi estul Munteniei temporar vor fi şi rafale de peste 70 km/h.
„Vremea se va răci accentuat în toată ţara„, avertizează meteorologii.
Tot între orele 08 – 20:00, în nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Transilvaniei vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50 – 70 l/mp şi, izolat, de peste 80 l/mp.
Cod portocaliu va fi în Capitală şi în judeţele: Sibiu, Braşov, Prahova, Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Alba (sud), Hunedoara (sud), Călăraşi (jumătatea de vest) şi Ialomiţa (jumătatea de vest).
În restul ţării va fi Cod galben de ploi şi vânt.