Bihorul, sub avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale, grindină şi vijelii. Vreme severă până duminică dimineaţă

Foto: Daniela Stoica

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări de fenomene extreme. Astfel, de astăzi, de la ora 15.00, intră în vigoare un cod portocaliu de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în 12 judeţe, până duminică dimineaţă. De asemenea, un cod galben de furtuni va afecta, integral sau parţial, 11 judeţe.

Codul portocaliu de ploi şi vijelii este valabil în intervalul 22 iunie, ora 15 – 23 iunie, ora 6.

În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, local în Banat și Transilvania, precum și în   nord-vestul Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, grindină de medii și mari dimensiuni, averse torențiale și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.

Distribuie informația
Alte știri