Bihorul, sub avertizare meteo de vreme severă! Cod galben de caniculă dar și de furtuni şi ploi torenţiale până luni

Foto: stirileprotv.ro

Vineri și sâmbătă (19 și 20 august), valul de căldură se va menține în regiunile vestice și sudice și se va extinde și în vestul Transilvaniei, Maramureș, sudul Moldovei și zona continentală a Dobrogei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 18…21 de grade.

Foto: meteoromania.ro

Totodată, de sâmbătă ora 12.00 până luni la ora 10.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în Banat, Oltenia și în zonele montane, apoi în extindere în toată jumătatea vestică a teritoriului. Pentru aceste zone, ANM a emis un cod galben.

Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Foto: meteoromania.ro

În extremitatea de vest a țării se vor semnala fenomene asociate instabilității atmosferice și în noaptea de vineri spre sâmbătă (19/20 august), dar pe arii restrânse.

Distribuie informația
Alte știri