Bilanț de excepție pentru România la Europenele de canotaj de la Munchen

Foto: stiri.tvr.ro

Sportivii români au mai cucerit astăzi încă două medalii de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Munchen, incluse în Campionatele Europene Multisport, prin Ionela Cozmiuc, la simplu vâsle categorie ușoară, și echipajul de 8+1 feminin (Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Ancuţa Bodnar, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Adrian Munteanu).

Bilanțul acestei competiții este astfel unul de excepție pentru România: cinci medalii de aur – la probele de dublu rame feminin și masculin, dublu vâsle feminin, simplu vâsle categorie ușoară și 8+1 feminin – și alte trei de bronz – la patru rame feminin și masculin și patru vâsle masculin.

România a participat la competiţie cu 11 echipaje, iar nouă dintre acestea s-au calificat în finalele pentru medalii.

La Europenele de canotaj de anul trecut, de la Varese (Italia), România a cucerit şase medalii, două de aur şi patru de argint. 

Distribuie informația
Alte știri