Bilanț la Jandarmeria Bihor/ Aproape 7.000 de misiuni în 2021

În cursul zilei de marți, 25 ianuarie a.c., într-un cadru restrâns, impus de contextul epidemiologic actual, s-a desfășurat activitatea de evaluare a activității Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor în anul 2021. Colonelul Bogdan Ioan – șeful inspectoratului a trecut în revistă principalele misiuni și activități organizate și executate, rezultatele obținute și a prezentat obiectivele popuse pentru anul 2022

.Pentru noi siguranța cetățenilor primează întotdeauna, iar pentru realizarea acestui obiectiv, în anul 2021, activitatea noastră s-a concretizat în 6.853 de misiuni specifice, în creștere cu 18,89% față de anul precedent, astfel:
✅ 401 misiuni specifice, circumscrise combaterii efectelor SARS-CoV-2;
✅ 59 au fost misiuni pentru asigurarea unui climat de normalitate cu ocazia desfășurării unor activități de protest;
✅ 189 misiuni desfășurate pe timpul unor manifestări cultural-artistice, religioase, comemorative;
✅ 110 misiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice, desfășurate pe timpul manifestărilor sportive;
✅ 221 misiuni de intervenție pentru aplanarea unor stări conflictuale sau soluționarea unor solicitări ale cetățenilor, venite prin apelul de urgență 112;
✅ 5.476 misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat cu poliţia, misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor, pază și protecție instituțională și alte misiuni din competența Jandarmeriei Române. Aceste misiuni au putut fi îndeplinite cu succes prin implicarea unui efectiv de 20.742 de jandarmi.

La cele menționate mai sus s-au adăugat misiunile executate pe linie de pază și protecție instituțională – 30 de obiective și 618 misiuni de pază a transporturilor de bunuri, valori și documente clasificate.

Invitați la acestă activitate au fost: domnul Țiplea Dumitru – prefectul județului Bihor, chestor de poliție Haniș Alin – șeful I.P.J. Bihor, chestor de poliție Bondar Marin – șeful I.T.P.F., general de brigadă Caba Sorin – șeful I.S.U. Bihor.

Atât invitații, cât și reprezentantul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, care a participat la ședință în sistem videoconferință, domnul general de brigadă Uzlău Liviu – Prim-adjunct al inspectorului general şi Şef al Statului Major al Jandarmeriei Române, au apreciat activitatea și rezultatele obținute ca fiind unele notabile și au transmis jandarmilor bihoreni că le doresc ca activitățile pe care le vor desfășura în anul 2022 să fie cel puțin la nivelul calitativ al anului 2021.

Mulțumim partenerilor, mulțumim personalului pentru implicare și efort, și nu în ultimul rând cetățenilor județului nostru pentru sprijinul acordat!

Distribuie informația
Alte știri