Blazonul ctitorului a revenit pe fațada Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea

Pe fațada Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea, zilele acestea, a fost montat blazonul episcopului Patachich Ádám, cel care, în 1776, a construit impozanta clădire.

Dimensiunea blazonului este de 3/3 metri. Este alcătuit din 51 de bucăți turnate, care au fost fixate prin tije filetate și ancorate având, în total, aproape 700 de kilograme.

Blazonul vine să completeze decorațiunea originală a clădirii și este opera artistului orădean Fekete Tiberiu.

 „În vederea reconstituirii blazonului distrus al Palatului Episcopal, am folosit fotografii de epocă și alte reprezentări existente ale blazonului Patachich, în primul rând cele care apar pe tipăriturile oficiale emise în perioada slujirii sale la Oradea. Este important ca acest blazon să fie din nou amplasat pe clădire, pentru că ține de frumusețea și de stilul imobilului. Ne-am gândit că este important să redăm, în întregime, liniile și trăsăturile acestei clădiri, o clădire istorică, construită 1776”, spune PS László Böcskei, episcopul romano-catolic de Oradea.

Sursa: crisana.ro

Distribuie informația
Alte știri