BMW va construi și o fabrică de baterii la Debrecen, alături de uzina sa de autoturisme electrice/ Investiția totală: două miliarde euro

foto: BMW

BMW va înfiinţa în cadrul fabricii sale de la Debrecen şi o uzină de asamblare a acumulatoarelor, astfel valoarea totală a investiţiei se va ridica la 800 de miliarde de forinţi (1,94 miliarde de euro), fiind a treia cea mai mare investiţie greenfield din istoria Ungariei, a anunţat vineri, în oraşul Debrecen, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior Péter Szijjártó, relatează MTI.

Ministrul a precizat că datorită construcţiei fabricii se vor crea 500 de locuri de muncă, pe lângă cele 1000 planificate iniţial, iar statul va contribui cu un sprijin de 13,5 miliarde de forinţi (32,7 milioane euro).

La Debrecen vor fi produse baterii de mare capacitate care vor ajunge pe mașinile electrice din categoria denumită de germani Neue Klasse.

În orașul maghiar situat în apropiere de Oradea se construiește și cea mai mare uzină de baterii din Europa, chinezii de la CATL anunțând investiții de peste 7 miliarde euro.

Distribuie informația
Alte știri